Cum afectează taxa clawback profitabilitatea producătorilor farma

Data: 10/23/2014

Marii jucători din industria farmaceutică şi-au schimbat semnificativ strategiile ca urmare a introducerii taxei clawback în urmă cu 3 ani. Au preferat să exporte mai mult, astfel că, afacerile se menţin pe un trend ascendent, fapt la care contribuie şi piaţa. Analiştii Tradeville apreciază că titlurile companiilor listate la BVB merită cumpărate.

Adoptată în anul 2011, taxa clawback se aplică în industria farmaceutică românească pentru ca producătorii de medicamente să contribuie la finanțarea sistemului public de sănătate cu o sumă de bani variabilă în funcție de veniturile realizate. Deși modificată pentru a fi mai prietenoasă cu contribuabilii, rămâne controversată, iar noul proiect privind taxa clawback lansat în discuție publică de autorități nu cuprinde solicitările venite din partea industriei. La trei ani de la introducerea acestei taxe, ea nu a rezolvat deficitul bugetului de sănătate, ba mai mult, este, în opinia reprezentanților industriei, o frână în dezvoltarea companiilor producătoare de medicamente generice prin diminuarea producției locale, amânarea investițiilor în dezvoltare și chiar reducerea de personal.

Cu toate acestea, potrivit firmei de cercetare și studii de piață Cegedim România, piața farmaceutică românească ar putea crește cu 2,7% în acest an, fată de 2013. Compania estimează până în 2018 o creștere medie anuală de 4,8%. Studiul Cegedim atrage atenția asupra faptului că rentabilitatea nu va crește în același ritm cu vânzările, că majorările din trecut nu se vor mai repeta în condițiile în care măsurile bugetare și de finanțare din acest moment nu permit alte creșteri.

Care este efectul asupra valorii acţiunilor producătorilor români?

Pe plan intern, în ultimii ani, cele trei companii producătoare de medicamente listate la BVB s-au orientat spre dezvoltarea exporturilor. Astfel, Antibiotice SA (ATB) și-a majorat exporturile cu 7% în primul semestru al anului curent și și-a menținut poziția de lider mondial pentru exportul de nistatină. Vânzările externe au susţinut totodată și diminuarea duratei medii de încasare a creanțelor prin contrabalansarea arieratelor de pe piața internă. Deși taxa clawback îi diminuează considerabil profitul și îi reduce implicit capacitatea de autofinanțare, titlurile ATB merită achiziționate cu prudență datorită perspectivelor de creștere și dezvoltare, dividendului mulțumitor și gradului scăzut de îndatorare pe care le prezintă emitentul. Consensul Reuters indică un preț țintă de 0,73 lei/acțiune.

Biofarm SA (BIO) este o altă companie care mizează pe creșterea exporturilor, demarând în acest sens construirea unei fabrici noi cu o capacitate de producție dublă, despre care estimează să fie finalizată în 2015. Dispune de un bilanț solid, iar, comparativ cu competitorii săi, durata de încasare a creanțelor este mai redusă.

Și Zentiva SA (SCD) a decis extinderea capacității de producție, finanțată din fonduri proprii, în vederea majorării semnificative a exportului. Bilanțul solid, profitabilitatea însemnată, dividendul mulțumitor contrabalansează riscurile unei transparente reduse în gestionarea numerarului și volatilității mai ridicate asociate unui free float redus.

Titlurile din sectorul farmaceutic sunt defensive, generând câștiguri mai însemnate decât piața în perioadele de incertitudine. Potrivit teoriei rotației sectoriale, momentul optim pentru a investi în acțiuni aparținând sectorului farmaceutic este vârful expansiunii economice, atunci când, în comparație cu alte sectoare, aceste acțiuni sunt, de obicei, subevaluate.

Pentru un exerciţiu facil şi fără costuri, deschide-ţi un cont demo de tranzacţionare.

Înapoi la Articole bursiere


Conturi Demo Gratuite
Invata fara risc sa tranzactionezi
Demo Actiuni la BVB DEMO CFD

EDUCATIE

CURSURI
WEBINARII

VEZI CE FEL DE INVESTITOR ESTI

COMPLETEAZA CHESTIONARUL

Tranzactiile cu instrumente financiare presupun riscuri specifice, incluzand, fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Pentru instrumentele financiare denominate in alta moneda decat cea a statului de rezidenta a investitorului, randamentul poate creste sau scadea in functie de fluctuatiile monedei. Performantele anterioare nu reprezinta un indicator fiabil al performantei viitoare.

S.S.I.F. TradeVille S.A. este Introducing Broker pentru brokerul de CFD-uri: IG Europe GmbH. CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci cand tranzactioneaza CFD-uri cu acest furnizor Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFDurile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

S.S.I.F. TradeVille S.A., Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, sector 3, Bucuresti, Romania, cod postal: 031296, tel: +40 21 318 75 55, fax: +40 21 318 75 57 / +40 21 318 75 26, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003. Agentie Brasov, Str. Iuliu Maniu nr.47, etj 3, camera 317, Brasov, Romania.

Email: [email protected]
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)