Afaceri în creştere pentru companiile de la BVB. Excepţie: sectorul energetic

Data: 08/27/2014

Avansul economiei naționale în prima parte a anului, cu 2,6% faţă de aceeași perioadă din 2013, este reflectat și de evoluția celor mai importante companii listate la Bursa de Valori București. Analiștii Tradeville sunt de părere că recesiunea tehnică este de fapt “o pauză într-un trend ascendent mai amplu”.

Cifrele preliminare publicate de Institutul Național de Statistică au arătat două trimestre consecutive de scădere a produsului intern brut, echivalente cu definiția unei recesiuni tehnice. La nivel semestrial, însă, tabloul este mai puțin sumbru, economia crescând cu 2,6% fată de aceeași perioadă din 2013. În schimb, cifra de afaceri agregată a 26 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate la Bursa de Valori București, arată că acestea au crescut cu aproximativ 3% faţă de primul semestru din 2013, în timp ce profitul net agregat a crescut mai puternic, cu circa 5%.

„Astfel, putem interpreta trimestrele de contracție a economiei naționale drept o pauză într-un trend ascendent mai amplu. Situațiile financiare ale celor 26 de companii analizate de noi susțin la nivel micro această interpretare macro. Companiile analizate reflectă imaginea unei profitabilități îmbunătățite, în care peste jumătate din companii s-au bucurat de creșteri ale marjelor de profit, ceea nu se potrivește cu etapa de recesiune a ciclului economic, ci mai degrabă cu mijlocul perioadei de expansiune. În plus, profiturile unor sectoare ciclice, cum ar fi fondurile de investiții sau băncile, care beneficiază în mod deosebit de redresarea economiei, au crescut mai puternic decât profiturile sectoarelor defensive, cum ar fi cel farmaceutic”, consideră analistul Tradeville, Georgiana Androne.

Fondurile de investiţii, în creştere spectaculoasă

Sectorul fondurilor de investiții, care include Fondul Proprietatea şi SIF-urile, s-a bucurat de cea mai spectaculoasă performanță, marcând un avans de 59% al cifrei de afaceri, respectiv 87% al profitului net. Datorită vânzărilor de acțiuni din portofoliul pe care-l administrează, SIF Muntenia (SIF4) a înregistrat rezultate excepționale, veniturile sale crescând de aproape 4 ori, iar profitul de aproape 5 ori. Deși băncile au obținut doar o creștere de 1,5% a cifrei de afaceri agregate, operând în contextul unor dobânzi la minime istorice, acestea au reușit un avans de peste 29% al profitului net, remarcându-se BRD, a doua cea mai mare bancă din sistem, care și-a dublat profitul semestrial.

Piaţa imobiliară şi-a revenit

Chiar și sectoare ciclice aflate încă în dificultate și-au putut îmbunătăți poziția. Cifra de afaceri agregată din industrie a continuat să scadă, cu aproape 4% fată de primul semestru din 2013, însă mulțumită unui bun control al costurilor, profitul net a crescut cu un rezonabil 13%, cea mai bună evoluție fiind a producătorului de componente auto Compa Sibiu (CMP). În paralel, sectorul imobiliar și de construcții, care s-a prăbușit complet după spargerea bulei imobiliare, a reușit să-și stabilizeze cifra de afaceri agregată și să-și reducă semnificativ pierderea netă, companiile începând să se poziționeze pentru un mult-așteptat reviriment. În mod particular, producătorul de materiale de construcții Teraplast Bistrița (TRP) a raportat o creștere cu 169% a profitului net.

Transgaz şi Transelectrica şi-au stabilizat rezultatele operaţionale

Trecând la sectoarele defensive, cu grad mai scăzut de risc, utilitățile au raportat, în ansamblu, venituri stabile, grație majorărilor de tarife reglementate, marcând totodată creșteri importante ale profitului net, per total cu 57%. Companii precum operatorii de rețea Transgaz (TGN) și Transelectrica (TEL) au reușit să lase în urmă pierderi excepționale înregistrate în 2013, respectiv să-și stabilizeze rezultatele operaționale, marcând creșteri ale profitului de circa 120%. Aceste societăți sunt controlate de stat, cu un prag minim impus pentru distribuția profitului către acționari, așadar rezultatele financiare creează așteptări frumoase pentru următoarele dividende. Nu în ultimul rând, companiile farmaceutice au raportat un ritm mai scăzut de creștere al profitului net agregat în raport cu veniturile, evoluție firească pentru această etapă a ciclului macroeconomic. Cea mai bună performanță a avut-o Biofarm (BIO), cu o creștere de aproape 9% a profitului net.

Energia şi gazele, singurele dezamăgiri

Singura dezamăgire o reprezintă sectorul de energie și gaze, a cărui cifră de afaceri agregată s-a redus cu 2%, afectată de prețurile în scădere continuă de pe piața locală de energie și de circumstanțe expectionale în cazul OMV Petrom (SNP), iar profitul net s-a corectat semnificativ, cu 27%. Singura companie care a marcat un plus pentru profitul net este Romgaz (SNG), căruia liberalizarea pieței de gaze naturale i-a adus o creștere de aproape 40% a rezultatului.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, Tradeville a pregătit un raport de analiză a rezultatelor semestriale publicate de 26 dintre cele mai mari și mai lichide companii tranzacționate la Bursa de Valori București. Acestea reprezintă o gama variată de sectoare, de la producători de gaze și utilități la bănci și fonduri de investiții, oferind așadar o imagine de ansamblu asupra evoluției economiei romanești în primele șase luni ale anului. Pentru a primi raportul de analiză accesează linkul acesta. 

Înapoi la Articole bursiere


Conturi Demo Gratuite
Invata fara risc sa tranzactionezi
Demo Actiuni la BVB DEMO CFD

EDUCATIE

CURSURI
WEBINARII

VEZI CE FEL DE INVESTITOR ESTI

COMPLETEAZA CHESTIONARUL

Tranzactiile cu instrumente financiare presupun riscuri specifice, incluzand, fara ca enumerarea sa fie limitativa, fluctuatia preturilor pietei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor si/sau a profiturilor, fluctuatia cursului de schimb. Pentru instrumentele financiare denominate in alta moneda decat cea a statului de rezidenta a investitorului, randamentul poate creste sau scadea in functie de fluctuatiile monedei. Performantele anterioare nu reprezinta un indicator fiabil al performantei viitoare.

S.S.I.F. TradeVille S.A. este Introducing Broker pentru brokerul de CFD-uri: IG Europe GmbH. CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci cand tranzactioneaza CFD-uri cu acest furnizor Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFDurile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

S.S.I.F. TradeVille S.A., Calea Vitan nr. 6A, Bl. B, Tronson B, et. 3, sector 3, Bucuresti, Romania, cod postal: 031296, tel: +40 21 318 75 55, fax: +40 21 318 75 57 / +40 21 318 75 26, Autorizata prin Decizia CNVM nr. 2225/15.07.2003. Agentie Brasov, Str. Iuliu Maniu nr.47, etj 3, camera 317, Brasov, Romania.

Email: [email protected]
Tel: 021 318 7555 (L - V: 9:00 - 18:00)
Live Help

Nume si prenume
(*)
Email
(*)
Telefon
(*)
Sunt interesat
(*)

(*) Toate campurile sunt obligatorii. Date cu caracter personal (detalii)